memento

Pentru o bună înțelegere a unei expoziții sunt absolut necesare etichetele. Publicul amator de artă nu poate fi ghicitor, mai ales în cazul lucrărilor expuse pentru prima data. Rolul etichetelor face inteligibil orice demers curatorial și salvează ratarea unei expoziții prin arderea etapelor, atât de specific românească.

Feminismul si relevanța periferică by madz

am mers la conferinţa Feminism şi cultură ţinută pe 27 noiembrie la institutul de istoria artei – Bucureşti, evident.
nu am energia necesară pentru a trasa toate punctele slabe şi jalnice a acestui demers numit cultural, nici timpul nu îmi permite să înşir platitudinile seci prezentate, lipsa de competenţă şi nivelul execrabil al comunicărilor.
Profesori, doctori şi ‘doctoriţe”, personaje marcante pentru eşafodajul cultural românesc au susţinut nişte prezentări lipsite de noimă pe tema feminismului într-o engleză măcelărită.
dar bravo, de trei ori bravo – încă un eveniment jalnic care dacă nu ne face pe noi să ne simţim prost a făcut ca invitaţii străini prezenţi la conferinţă să se simtă cu adevărat oripilaţi de prostia românească din jur.

ilustrăm istoria, ne cheamă datoria! by Kaisariany

Irina Botea. Din nou comunismul.

Irina Botea la MNAC

La vernisaj mi s-a parut groaznic, ma refer la sonarizare, ieri a fost mai bine, insa expozitia ramane stupida, ideea prea banala-din nou comunismul si revolutia.

Punerea unor straini sa re-produca secvente din timpul revolutiei stupid si ipocrit.

Chiar nu puteti dragi artisti sa treceti de sindromul post-comunist. Chiar nu mai aveti alte idei?!

ecuația terbibilismului suprem = pavilion unicredit

Nimic nu-i mai românesc decât detestarea României, pasiunea de-a blama. Juisarea criticilor  marcheaza aparteneța la universul care este respins cu repulsie.  În zona contemporana și Himalaya și K2-ul criticii sunt personifate de Răzvan Ion și Eugen Rădescu. Lanțul este completat de pleiada intelectuală adunată la Pavilion Unicredit.  Specificul faunei și florei urbane expusă select și selectiv la Pavilion reușește cu fiecare demostrație să degenereze în defetism facil. Spiritul critic ridicat împotriva lui îșuși își mistuie forma. Se întrevede un autocanibalism care încearcă să distrugă cu voluptatea vorbelor specificul societății românești. Nicăieri mai bine repezentată decât la Pavilion! Oameni înscriși în noua dogmă născută din refuzul dogmelor și un hipercriticism care se va sfârși cu siguranță de la sine. Și va lăsa în urmă ruinele unor nimicuri, pentru că activitatea intelectuală, de facută deconstructivistă nu poate da roade când n-o sădește cine trebuie. Dacă de modele avem nevoie, nu printre cei care critică societatea și se complac în mijlocul ei avem nevoie.  Denigradea de sine vizibilă la invidivizii care se târșesc pe jos cu o bere în mână în fața Pavilionului nu este o nota de superioritate.  Este doza necesară de teribilism a oamenilor cu mult timp de pierdut. În spatele aparenețelor esența filosofică este nulă. Mesajul subsersiv, violent și critic transmis printre vapori de alcool și dexontextualizat de realitatea imediată este nul. Inițiativa Pavilionului ar fi bună și constructivă, dezirabil rămâne să depășim expunerea de atitudini în favoarea expunerii de creatori. În România vorbim limba română, nu eglezo-româna. Asta ar fi un prim pas spre emancipare. Teribilismele au picioare scurte și nu lasă urme adânci.

Adrian Ghenie – jena MNAC-ului

Cine a luat șpaga ca să ajungă cele câteva lucrări ale faimosului Ghenie la MNAC? Pânze supra-dimensionate, prost pictate de culegătorul de influențe devenit peste noapte celebru – Adrian Ghenie. Țara asta nu vede că sunt artiști buni, pentru că avem ochii acoperiți de micimile celebrității. Pseudo-criticii, slab pregătiții istorici de artă și cvasi-nulii curatori de artă contemporană, o mână de invidivi alcoolici și frustrați habar n-au ce înseamnă artă, cum se face o expoziție, care sunt valorile. Zi-le măi Săndele dacă e normal să faci expoziție cu tam-tam unui neica-nimeni care de-o viață își caută identitatea artistică în opera tuturor și pute de influențe, Baba urlă sugrumat în aceste pânze mărețe. N-avem artă de muzeu! Da nu asta e problema. Problema e că n-avem muzeu de artă contemporană. Cine decide valoarea? Banii! bani, bani și atât. Ce simplu e să trăim contemporan.

Se închide o expoziție de succes birocratic

Ipostaze ale modernismului. Văzut, scârbit, plecat. Duminică se închide și bine că s-a terminat. Ce este această expoziție? Un succes birocratic, o mezalianță pusă în scenă prost. Cominia europeană care alocă fonduri culturale pentru expoziții cere 3 parteneri, preferabil vecini.  Rima? Fără. Suntem vecini, nu ne trebuie să avem ceva în comun. Așa stând lucrurile,  specialiștii Muzeului Național de Artă al României au umplut niște pereți cu lucrări de pictură greacă, românească și bulgară. Din procesul curatorial rezultă ca multe minți au fost stoarse inutil. Pe pereții maro (foarte avangardist) au fost aruncate lucrările pe o simeză determinată aiuristic. Ce ne arată această expoziție? Fondurile europene există acolo unde există și relații suficiente. Mogulii din cultură arată că muncesc și se complac în expoziții scumpe, dar fără bază.  Selecția multor artiști slabi cu lucrări de toată jena din arta românească este spalată doar de faptul că modernimsul grecilor și bulgarilor se apropie de penibil. O expoziție de exponate care conceptual se cheamă pseudopopodă. Nefericita expoziție va fi prezentată și grecilor și bulgarilor. Trist.  N-avem cultură.

 

Top 10 oameni influenți ai pieței de artă contemporană românească

Se face că ne jucam de-a topul. Modernism.ro mai precis, noul tabloid de artă și stil. Dacă din când în când sunt și unele referiri la artă, așa cum la școală silitori am învatat ce dorește să spună acest termen, de stil nu prea poate fi vorba. Reclame, reclămuțe și știrișoare despre mizeriile de expoziții și evenimente comerciale și de proasta-calitate în covâșitoarea majoritate, din cosmopolita noastră capitală. Am primit eu un mass de la cunoștiințe plictisite și binevoitoare cu un ultra-insiprat articol despre pseudo-proiectul expozițional cu schimburile dintre Cluj-București, nu te supăra fratele meu când o să-ți arăt că sunt mai prost ca mine și ca tine. Și uitându-mă pe site m-am amuzat teribil votând-o pe cuconița Balaci în rândul celor mai influenți puișori din piața de artă contemporană. Nu mai întrebăm care piață, că acest talcioc kitschizant unii mai plin de zel îl consideră piață și nouă nu ne place să tătiam elanuri. Sunt sufețele pline de avânt care nu merită dezamăgirea cruntei realități.

Să discutăm topul din care absența lui Mihai Oroveanu este justificată de lipsa acută de cunoștiințe ale pricepuților care dețin și întrețin stilatul site mai sus menționat. O vedem cap de listă numărul 1 pe domnișoara Diana Dochia, nu mai demult de un an ținta unor scandaluri urâțele născute dintr-un proiect neconvețional, vulgar, violent și făcut pe bani publici. Locul doi este respectabil ocupat de Mihai Pop, jos pălăria pentru votanți. Supriza o aduce ce-l de-al treilea loc pe care troneaza doamna Liliana Popescu. Despre care avem următoarele informații – fosta soție a lui Dan Popescu, galerist respectabil. Doamna deține cunoștiințe vagi despre artă adunate din zbor pentru că școală n-a făcut. La fel după ureche făcută aceeași distinsă doamnă deține prestigioasa galerie Point contemporary, încă în fașă de la apariție. Nu ne omoară râsul încă pentru că mai avem de citit. Concluziile le trageți singurei, aici avem probleme cu atitudinile nu tragem concluzii și nu spălam minți bolnave. Dar surprizele în top continuă. Pentru că îl regăsim aici pe fragilul Marian Ivan, sărăcuțu a coborât pe pământ pentru acest top. La fel și Irina Cios, Răzvan Ion și Alina Șerban. Ăștia sunt în top  ca……..????? Nu-i bai, mereu această țară e plină de posibilități.

Dan Perjovschi: “Mi se pare foarte frustrant sa vad o gramada de indolenta, prostie si superficialitate scena culturala romaneasca”

“Cand am inceput sa circul foarte mult, credeam ca te obisnuiesti mai mult cu diferentele dintre noi si ei. Dar cu cat circuli mai mult, cu atat te obisnuiesti mai greu cand revii. Intr-o vreme a fost chiar dramatic, era o diferenta enorma, si-acum este, dar s-a mai aplanat pe anumite paliere. Intr-o vreme, era chiar catastrofal. Acum mi se pare foarte frustrant pentru ca vad o gramada de indolenta, prostie si superficialitate si nu ar fi cazul. Pentru ca noi am disparut 50 de ani din istoria artelor universale. Suntem o gaura neagra. Lucru care nu s-a intamplat cu polonezii, cehii sau iugoslavii. In timpul comunismului lor, ei au produs lucruri foarte importante.

In Romania s-a produs mai putin, nu aveam o istorie in spate cu care sa ne laudam, de-aceea nici n-am avea timp sa pierdem. Mi s-a parut ca intr-o perioada lucrurile mergeau bine si, dintr-o data, au picat. Acum pot sa spun sigur ca au picat in consumerism, intr-o societate capitalista radicala in partea consumista. Ceea ce n-ar fi trebuit sa se intample pentru ca daca mergi si vizitezi Glasgow, Edinburgh, chiar si orase din Statele Unite, o sa vezi ca partea de arta comunitara asociativa e dezvoltata, nu sta numai intr-un sistem de galerii care vand arta si trebuie sa vanda. Cu alte cuvinte iti impun un anumit tip de arta, pe care trebuie sa o distribui.

Toata lumea cade pe spate la o anumita pictura, pictura este un obiect care se vinde, oamenii care o fac sunt intr-o pozitie extrem de comoda. Indiferent care este subiectul picturii lor, este totusi o pictura, lumea o intelege ca valoare, se poate cumpara, se poate duce la targuri internationale. Sau graffitti: oamenii fac graffitti asa pe strada, dar de dimineata sau dupa-amiaza, ei sunt angajatii firmelor de publicitate si cu acelasi aplomb iti vind tie pasta de dinti. Dupa parerea mea, asta este o pozitie mult prea comoda. Ar trebui judecat diferit. Locul asta de aici, care e asa plin de contraste, si contrastele astea creeaza tensiuni si idei artistice, putea fi fructificat mult mai bine. In clipa de fata, in acest oras, nu exista spatiu de expunere, decat in spatiile comerciale care sunt galeriile. Si-atunci ca artist, tu cum faci? Daca nu apartii de atentia curatoriala sau financiara a unei galerii private, unde te desfasori in acest oras? Cum este posibil ca un oras de 2,5 milioane de locuitori sa nu ofere un atelier? Nu are niciun fel de grant de creatie, nu are niciun fel de plan de a oferi spatiu unde creatia sa se intample. Cum e posibil asa ceva?

sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-4361528-dan-perjovschi-scena-arta-contemporana-din-romania-este-destul-dezamagitoare.htm

In Romania nu exista arta contemporana

Peisajul contemporan romanesc este un hibrid populat aproape poluanant de atitudini artistice nascute in din lipsa artei (beaux-arts).  “Curajosii”-cool inca experimenteaza regresiv spre cultura pop sau nihilismul carnavalesc de tip dada. Generatia batrana si glorioasa, contemporanii “clasici” – cum sunt numiti fantasmagoric de anumiti critici de arta  (clasicismul din creatia lui Ifloveanu depaseste cu mult notiunile mele de teoria artei)- s-au plafonat in reluarea acelorasi teme pana la exasperarea publicului. Filosofii care incearca sa interpreteze mituri ale umanitatii, probleme existentiale foarte profunde nu detin resurse pentru asa ceva (vad lacune elementare in desen, cunostiinte absolut sumare de anatomie, proportie, perspective…).
Arta contemporana romaneasca este remarcabila datorita lispei evidente a unor artisti intelectuali, de valoare capabil sa creeze opere demne sa comunice ceva posteritatii. In urma generatiei se sfarsit de XX si inceput de XXI va ramane un gol. Suntem mici si neinsemnati!